Ghid pentru somn, de la trimestru la trimestru
Pe perioada sarcinii vei avea parte de o mulţime de surprize, însă probabil că una din cele mai neplăcute este aceea că rutina ta de somn va fi afectată. Să fii însărcinată poate fi extenuant, aşa că de ce stai cu ochii larg deschişi în toiul nopţii, când ai atâta nevoie de somn?
Stai liniştită, nu eşti singura.
Multe viitoare mămici au probleme cu somnul în timpul sarcinii – atât cu adormitul, cât şi cu dormitul preopriu-zis –, cauzate de schimbările petrecute la nivel hormonal şi de disconfortul fizic rezultat din greutatea suplimentară. Deşi este frustrant, experţii spun că această problemă e rezolvabilă, şi din moment ce sănătatea bebeluşului tău depinde de sănătatea ta, cu cât dormi mai mult în timpul sarcinii, cu atât mai bine!
Citeşte mai departe câteva sfaturi care te vor ajuta să te odihneşti mai bine în fiecare trimestru al sarcinii.
Somnul în timpul primului trimestru
În timpul primelor luni de sarcină, vei observa că vei simţi nevoia să mergi mai des la baie în timpul nopţii decât de obicei. Este normal, dar pentru a diminua numărul de excursii la baie, încearcă să eviţi să bei foarte multe lichide seara. Dar asigură-te că bei destulă apă pe durata zilei pentru a compensa.
Stresul poate fi o altă cauză pentru somnul agitat al noilor mămici, aşa că, dacă eşti îngrijorată în legatură cu sarcina ta proaspăt anunţată, încearcă să ţii un jurnal în apropierea ta şi să îţi notezi grijile înainte de culcare. A le nota pe ceva te poate ajuta să diminuezi din stres, cât să poţi adormi.
Somnul în timpul celui de-al doilea trimestru
Multe viitoare mămici află că somnul se îmbunătăţeşte de-a lungul celui de-al doilea trimestru, deoarece nevoia de a merge la baie se diminueaza. Cu toate acestea, noua formă a corpului tău poate aduce cu ea câteva probleme.
Pe măsură ce bebeluşul din burtica ta creşte, probabil că îţi vei da seama că cel mai confortabil îţi este să dormi pe o parte, cu genunchii îndoiţi. Pentru a-ţi menţine această poziţie poţi să plasezi strategic nişte perne de-a lungul corpului tău; însă, nu te îngrijora dacă în timpul somnului te întorci pe spate – este una dintre acele părţi ale sarcinii pe care nu le poţi controla.
Somnul în timpul celui de-al treilea trimestru
În timpul ultimului trimestru al sarcinii, nevoia de a merge des la baie se întoarce – împreună cu alte probleme ca arsuri la stomac, cârcei şi disconfortul datorat greutăţii suplimentare. Pentru a-ţi pregăti corpul pentru somn, fă ceva relaxant înainte să te bagi în pat, cum ar fi să faci o baie caldă timp de 15 minute.
O rutină sănătoasă şi funcţională de somn îţi poate ajuta corpul să se odihnească pe durata nopţii. Deşi poate fi tentant să lucrezi pe perioada nopţii în aşteptarea celui mic, aminteşte-ţi că nevoile tale sunt mult mai importante. Decorarea camerei bebeluşului poate aştepta până a doua zi!
Dacă îţi formezi o rutină pentru somn care funcţionează în cazul tău, ţine-te de ea. Pe durata sarcinii este posibil să prinzi un somn bun pe durata nopţii, însă vei afla curând că atunci când cel mic vine pe lume, acest lucru nu va mai fi atât de la îndemână; aşa că, profită de această perioadă şi odihneşte-te!
Înregistrați-vă la Pampers și veți găsi: