Însărcinată în 17 săptămâni: la ce să te aștepți
Bebelușul în săptămâna 17
Bebelușul tău este acum de dimensiunea unei pere (lungime: 13 -17 cm; greutate: 99—141 g.).
Puseul de creștere. În această săptămână, micuțul tău începe să ia serios în greutate. Grăsimea, numită și țesut adipos, îl ajută să își mențină căldura corpului şi este importantă pentru metabolism, deoarece este o sursă importantă de energie. Bebelușul tău măsoară până la 17 cm și cântărește aproape 141 g.
Reflexe bune. Micuțul tău și-a făcut de lucru, dezvoltându-și două reflexe de bază în ultimele săptămâni: suptul şi înghiţitul. Când bebelușul se va naşte, el sau ea va avea aproape toate reflexele pe care le ai și tu.
Fată sau băiat? În cazul în care așteptați o fetiță, un set special de ţesuturi este în curs de dezvoltare în uter şi vagin. În cazul în care te pregătești să ai un băiețel, aceleaşi ţesuturi au apucat o altă cale: penisul s-a format, iar prostata începe să se contureze. Celulele nou-formate care secretă testosteron sunt esenţiale în aceste procese.
Sarcina ta în săptămâna 17
Garderoba ta strigă după ajutor. Rochiile fără formă și încălțările masive sunt acum doar o amintire: viitoarele mame își pot face stoc de haine pentru maternitate, de înaltă calitate și în pas cu moda. Purtarea lor poate fi primul tău anunţ public că ești gravidă, așadar, bucură-te de atenţie!
Ce trebuie să știi despre amniocenteză. În cazul în care este necesar să faci o amniocenteză, probabil se va întâmpla în curând: majoritatea medicilor efectuează testul înainte de săptămâna 18 de sarcină. Amniocenteza este metoda cea mai precisă de identificare a mai multor malformaţii congenitale, dar acesta nu este un test pe care ar trebui să îl facă fiecare mamă însărcinată. Ea este, de obicei, recomandată femeilor gravide peste vârsta de 35 de ani, pentru că ele sunt expuse unui risc mai mare de a avea un copil cu o boală genetică precum sindromul Down. Poate fi, de asemenea, următorul pas logic în cazul în care testul AFP a venit înapoi pozitiv. Vorbiți cu medicul despre argumentele pro şi contra.
O durere în... Hemoroizii sunt, în esenţă, vene în rect care au devenit supra-dilatate din cauza volumului de sânge crescut şi a fluxului din zona pelviană. Dacă ești predispusă la varice sau dacă ai avut hemoroizi în timpul unei sarcini anterioare, este foarte probabil să apară din nou. Cea mai bună strategie de prevenție? Un regim alimentar bogat în fibre, multă apă şi exerciții fizice regulate.
============================
Știai că? Țesutul adipos din corpul bebelușului tău începe să se dezvolte pentru a îi oferi caldură – de fapt, grăsimea va constitui două-treimi din greutatea de la naștere! Inima este acum controlată de creier şi bate în mod regulat. Şi chiar dacă pleoapele sunt încă lipite, bebelușul poate percepe lumina.
Înregistrați-vă la Pampers și veți găsi: