Legătura dintre tată și bebeluș

Din când în când, în timpul acelor prime zile amețitoare de după nașterea primului meu copil, mă surprindeam uitându-mă fix la fetița mea nou născută, ca în transă, minunându-mă de fiecare mișcare a ei.

Bineînțeles, avea să treacă o vreme până să facă vreun gest cu adevărat remarcabil, dar cumva mie totul mi se părea miraculos, de la mirosul părului ei și mânuțele delicate (cu tot cu unghiuțele acelea incredibil de ascuțite), la sunetele pe care le scotea și respirația ușoară, precum și impresia de pace profundă din timpul somnului.

După câteva astfel de zile, am fost trezit din reverie la realitatea pură: A fi părinte înseamnă mai mult decât a te uita la micuțul tău. Dacă voiam să construiesc genul de legătură la care visam, trebuia să intru în rol, să pun mâna la treabă – metaforic, bineînțeles. Deja schimbasem o tonă de scutece.

Problema era că, fără să fi petrecut vreodată atâta timp în preajma bebelușilor, nu aveam nicio idee ce să fac. Nefiind genul care să ceară ajutorul, exista o singură cale de a învăța ceea ce trebuia învățat. Așa că am închis ochii, am respirat adânc și m-am avântat cu capul înainte.

După câteva minute, am avut o revelație: Din moment ce micuța mea era la fel de neștiutoare ca și mine, îmi ierta multe. În primele săptămâni de viață ale celei mici am făcut zeci de mici greșeli, dar am și descoperit câteva căi simple de a interacționa cu ea, de care părea să se bucure sincer.

Prima descoperire a fost faptul că îi plăcea la nebunie să fie ținută la piept. De obicei prefera să stea în brațe, dar după ce îmi amorțeau mâinile și începea să mă doară spatele, era perfect mulțumită și într-un ham.

De asemenea, îi plăcea să vorbesc cu ea. La început m-am simțit un pic caraghios – evident că nu înțelegea nimic din ce îi spuneam – dar vocea mea părea să o liniștească. Îi povesteam cum mi-a mers ziua, ce am mai auzit la știri și despre lucrurile pe lângă care treceam în plimbările noastre.

Câteodată, dacă mă opream mai mult de câteva secunde, se uita fix la mine cu ochișorii aceia strălucitori și puteam să jur că zice „Bine, și ce s-a întâmplat?”

Un sfat important: Capul bebelușilor este relativ mare (1/4 din mărimea corpului la naștere față de 1/7 la vârsta adultă) și mușchii gâtului nu sunt destul de bine dezvoltați, așa că micuții nu pot să își țină singuri capul în primele câteva luni. Așa că este esențial să te asiguri că îi susții întotdeauna capul de la spate și că eviți mișcările bruște.

O altă descoperire importantă a fost faptul că schimbatul scutecelor era o modalitate grozavă de a stabili o conexiune. Aceste momente îmi ofereau ocazia de a o mângâia pe burtică, a o gâdila la genunchi și a-i săruta degețelele.

În primele zile, îi schimbam scutecele la fiecare două-trei ore și devenisem atât de priceput încât o dată am încercat să o fac cu ochii închiși. Nu a fost chiar cea mai bună idee a mea. Pentru început, aerul proaspăt a inspirat-o să facă pe mine. Și ar fi trebuit să aleg un scutec cu un grad de dificultate mai mic (în alte cuvinte, unul care era doar ud, și nu plin). Din fericire, nu am făcut nicio greșeală pe care un duș și câteva rufe puse la spălat nu ar fi putut-o corecta.

Ca mulți alți proaspeți tătici, nu știam prea multe despre dezvoltarea copilului. Și am fost, sincer, puțin dezamăgit când am aflat că va trece destul de mult timp până când fetița mea va putea să se joace de-a prinselea cu mine.

Dar am învățat relativ repede că există și alte moduri de a mă juca cu ea. Îi citeam povești, ne jucam de-a ascunselea și chiar ne rostogoleam încet pe jos. Cu cât o încurajam mai mult – fie verbal fie prin zâmbete și chicote – cu atât îi plăcea mai mult. Dar atenția ei era mai volatilă decât credeam (sau speram). După aproximativ 5 minute o pierdeam. După aceea, începea să plângă sau să devină agitată sau pur și simplu să mă privească de parcă ar fi plictisită de moarte. Gândindu-mă la acele momente câțiva ani mai târziu, cu siguranță au fost înfricoșătoare – și au existat destule instanțe în care „ar fi trebuit să”, dar știu că momentele petrecute cu micuța mea când era mică au avut o influență decisivă asupra relației noastre.